Viața ca un drum

Nu o data m-a marcat o imagine vazuta undeva, fata unui om, culoarea unei flori, sau zborul unui fluture primavara. Astazi am vazut, poate, una dintre cele mai frumoase imagini pe care le-am putut surprinde in  viata mea. Am vazut, cred, cel mai senzational doi care a existat vreodata.
Prin ferestrele largi de la intrarea hotelului, admirau cu duiosie muntele, a carui poveste ii adusese pana aici. Visasera multi ani la asta si acum erau, in sfarsit aici, privindu-l cu nesat intr-o zi minunata de iarna veritabila. Se tineau de mana cu acelasi fior ca in prima zi, tremurand la emotia gandului ca visul lor a devenit o realitate atat de frumoasa, incat nu-si puteau stapani lacrimile de bucurie care le inundau acum ochii.
El, un domn inalt, cu trup atletic si ochii patrunzatori, ea, mica si firava ca o trestie, cu ochii atat de negri incat aveai senzatia ca noaptea se ascunsese acolo, in privirea aceea, cu toate tainele si soaptele ei.
Se odihneau in fotoliile moi si nu conteneau sa priveasca muntele in asfintit.
Amandoi erau de-acum trecuti bine de 60-65 de ani, dar regaseam in ei acea putere tainica si inegalabila a unei iubiri atat de adevarate …
Domnul inalt ii povestea receptionerei imbujorate de emotie, o fata tanara, cum, cu mai bine de 40 de ani in urma, citise intamplator legenda Ceahlaului, potrivit careia, daca o pereche de indragostiti urca impreuna pe culmile muntelui, atunci, cei doi vor ramane impreuna toata viata. Il marcase atunci povestea…la scurt timp o intalnise pe ea si-i povestise de fascinanta legenda a muntelui…Calatorisera in multe colturi ale lumii, vazusera multe locuri minunate, dar povestea le staruia in minte.
Acum erau aici, tocmai strabatusera intreg traseul, chiar daca afara era iarna, il strabatusera pana la capat si erau mai fericiti decat niciodata.
Ii priveam ascultandu-le povestea…
Ce avusesera intreaga viata? Si ce aveau acum?
Cateva detalii din povestea domnului din fata mea, m-au dus la gandul ca, desi erau oameni instariti, viata lor nu fusese lipsita de griji, de necazuri…isi pierdusera fiul la numai cativa ani de viata, un accident stupid era sa curme viata ei, dar niciodata nu au uitat sa se iubeasca….Iubirea lor ii adusese aici si nu conteneau sa si-o arate in privire si in gestul de a se tine de mana…
Am regasit, pentru a nu stiu cata oara, esenta a ceea ce inseamna cu adevarat iubirea…acel sentiment de daruire completa, acel absolut infinit al sufletului, dincolo de lume, dincolo de carne, dincolo de tot…spirit…completare…contopire… Cei doi tineau in mainile lor impreunate universul privindu-se in ochi…

Galerie foto